Pentru acest film nu exista subtitrare si imi cer scuze anticipat.
" Cea mai periculoasă boală a omenirii este gândirea!"
" Trebuie să te zbaţi dacă vrei să prinzi din zbor ceea ce numim cu toţii fericire... şi trebuie s-o plăteşti dublu sau triplu. Fericirea este lucrul cel mai nesigur şi mai scump din lume!"
" A compensa mereu este întregul secret al vieţii."
" Omul este rău, dar iubeşte binele... atunci când îl fac alţii."
" E greu să găseşti cuvintele potrivite atunci când ai într-adevăr ceva de spus. Şi chiar dacă le-ai găsi, ţi-e ruşine să le pronunţi..."
" Libertatea e mai preţioasă decât dragostea! Asta o afli întotdeauna prea târziu!"
" Cu cât oamenii ştiu mai mult unul despre celălalt, cu atât se înţeleg mai puţin. Şi cu cât se cunosc mai bine, cu atât se simt mai înstrăinaţi."
" Viaţa a devenit prea murdară ca să încapă în ea fericirea!"
" Cât de etern invariabile sunt expresiile iubirii - şi cât de variată în schimb, gama înjurăturilor!" " Nu-i nicio ruşine să fii născut prost. Ruşine e să mori prost!"
" Aniversările zile de naştere apasă greu asupra conştiinţei pe care o avem despre valoarea noastră personală!"
O poveste de iubire si totodata o poveste despre camaraderia de dupa razboi. Trei barbati, o masina si o femeie. Cei trei, Robert, Gottfried si Otto, sunt o echipa de nedespartit, care au trecut impreuna prin Primul razboi mondial, care i-a legat intr-un mod ce nu poate fi descris in cuvinte. Prietenia lor tine de curaj, devotament si respect reciproc, dar si de o intelegere pe care nu o mai putem recunoaste actualmente in nici un fel de relatie amicala. Lucrurile par sa mearga destul de bine pentru toti, iar viata pare a fi, post-razboi, o calatorie calma cu o barca pe un iaz linistit. Cateva mismasuri si afaceri nu tocmai curate le aduc celor trei o bunastare sociala si financiara de scurta durata. Dupa ceva vreme, insa, toti fac cunostinta cu o femeie. Patrice Hollman are acea frumusete interbelica rara, aproape de vedeta de cinema. E insasi intruchiparea feminitatii si finetii, si nu dureaza mult pana Robby se indragosteste de ea. Dupa o serie de intalniri mai mult sau mai putin secrete [pentru ca ceilalti doi camarazi sa nu afle], relatia lor iese la lumina si este incununata de acceptul celor din grup, de sentimentele statornice si admirabile ale celor doi care alcatuiesc cuplul, precum si de o serie de aventuri care-i apropie si mai mult. Evenimentele sunt de doua categorii: monotone, de rutina, care alcatuiesc peisajul in care-si duce zilele personajul principal Robert Lohkamp, dar si neobisnuite, care-i tulbura echilibrul psihic si sentimental. Dupa o perioada de acalmie, barbatul afla, intr-un mod destul de tragic, ca iubita lui sufera de hemoptizie, o boala derivata dintr-o subnutritie si un numar major de carente indurate de organism in timpul razboiului. Concediul pe care cei doi ar fi trebuit sa il petreaca linistiti la mare se transforma intr-un cosmar atunci cand Patrice este gasita scuipand si tusind sange. Robert face toate eforturile necesare pentru a o salva, ajutat fiind si de cei doi prieteni, care, aflandu-se in oras, reusesc sa dea de medicul lui Pat. Acesta e aproape rapit si transportat in statiunea unde se aflau indragostitii. Prognosticul este rezervat spre grav, astfel incat doctorul recomanda internarea domnisoarei intr-o statiune montana, pentru un tratament de lunga durata. Lohkamp reuseste sa stranga suma necesara internarii, prin mijloace mai mult sau mai putin legale, si, chiar daca aceasta nu-i va ajunge Patricei decat pentru jumatate de an, ea se dovedeste indestulatoare. Intre timp, Remarque face un portret fidel al Germaniei pe punctul de a se schimba din perdantul Primului Razboi Mondial in asupritorul de popoare ce va deveni in cursul celui de-al doilea. La un moment dat, este chiar descrisa vizita pe care cei trei camarazi o intreprind la o intrunire politica.
„- Bine. As vrea sa stiu daca intotdeauna te porti prosteste cand iubesti.
- Cum prosteste?
- Ei, asa, ca si cum ai fi pe jumatate ametit. Ii tot dai cu gura, spui nerozii si incerci sa trisezi.
- Dar, naivule, totul nu-i decat inselatorie. O inselatorie minunata a naturii. Uita-te la prun! Si el incearca tocmai acum sa insele. Se infatiseaza mai frumos decat va fi dupa aceea. Ar fi infiorator daca dragostea ar avea de-a face cu adevarul. Slava Domnului ca afurisitii de moralisti nu pot subjuga totul! [...]
- Tine minte un lucru, baiete: niciodata si nicicand nu poti aparea ridicol in ochii unei femei daca intreprinzi ceva de dragul ei. Chiar atunci cand joci cea mai stupida piesa. Fa tot ce-ti trasneste prin minte, da-te peste cap, spune cele mai mari gogomanii, umfla-te-n pene ca un paun, canta-i o serenada... fereste-te insa de un singur lucru: nu fi practic, nu fi rezonabil.”
„- Vino, vino mai aproape de mine... i-am spus; altfel, ceata te va lua cu ea... Isi intoarse fata spre mine. Suradea, gura ii era intredeschisa, dintii ii straluceau, ochii ei ma priveau cu mirare... dar mie imi parea ca nici nu ma observa... ca zambetul ei trece dincolo de mine, adresandu-se curentului argintiu, ca si cum ar fi fost prinsa in chip misterios de fosnetul din varfuri, de susurul umed care se prelingea pe trunchiuri, ca si cum asculta o chemare intunecata, imperceptibila de dincolo de copaci, de dincolo de lume, de parca ar fi trebuit sa se ridice si sa plece, prin ceata, fara tel, dar sigura, si sa urmeze chemarea sumbra, misterioasa a pamantului si a vietii. N-am sa uit niciodata acest chip... n-am sa uit niciodata cum s-a aplecat apoi spre mine, cum s-a transfigurat, cum a acumulat, in tacere, tandrete si caldura, cu o seninatate calma de parca inflorea... nidiodata n-am sa uit cum buzele ei mi-au iesit in intampinare, cum ochii ei s-au apropiat de ai mei, cum m-au privit intrebator, serios, mari si stralucitori... si cum s-au inchis apoi incet, parca in semn de predare... Si ceata cadea necontenit. Crucile de pe morminte abia se mai vedeau din smocurile dese de iarba. Am strans pardesiul in jurul nostru. Orasul se scufundase parca. Timpul murise...”
„- Dealtfel, tu nu stii aproape nimic despre mine.
- E adevarat, i-am raspuns, dar tocmai asa e frumos. Cu cat oamenii stiu mai multe unul despre celalalt, cu atat se inteleg mai putin. Si cu cat se cunosc mai bine, cu atat se simt mai instrainati. Uita-te numai la familia Hasse. Stiu totul unul despre celalalt si se detesta mai rau decat cei care n-au nimic in comun.”
„Amanuntele sunt minunate, dar intregul n-are nici un sens.”
„... imi spun ca e mai bine sa mori cand mai vrei sa traiesti decat sa mori cand nu mai ai chef de viata.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu